Site Oficial Dacia Unirea Braila

Dacia Unirea Braila

"Legenda Renaste"

Amical: Viitorul Insuratei – CF Braila 2-5

Pentru că nu a avut adversară în etapa intermediară de miercuri, CF Brăila a susţinut un amical în deplasare la lidera Ligii a IV-a, ACS Viitorul Însurăţei, iar după un meci alert, cu faze la o poartă şi la alta, elevii lui Alin Pânzaru s-au impus cu 5-2. Pe o suprafaţă de joc foarte bună formaţia brăileană a deschis scorul în minutul 19 după o lovitură liberă executată de Claudiu Ionescu şi s-a distanţat la 2-0 după reuşita lui Dima (min. 28). Lidera Ligii a IV-a a forţat pe finalul primei reprize, iar în minutul 42 a redus din diferenţă după un penalty transformat de Alberto Gagu. În repriza a doua Pânzaru l-a introdus în teren pe Pinto, un mijlocaş din Chile, iar acesta a reuşit să marcheze de două ori în minutele 49 şi 77 şi a dus scorul la 4-1 pentru CF Brăila. Viitorul a replicat prompt şi a redus din diferenţă graţie reuşitei lui Teodor Lupaşcu, ba chiar formaţia din Însurăţei ar fi putut să se apropie la doar un gol dacă Gheorghiţă Vialli nu rata în situaţie de unu la unu cu Mitrea.

În cel de-al doilea minut de prelungire al părţii secunde, Dima a reuşit şi el “dubla” şi a stabilit scorul final al amicalului, 5-2 pentru CF Brăila.

Partida a fost arbitrată la centru de Mihăiţă Olmazu, ajutat la cele două linii de Marius Ichim şi Marian Stoichiţoiu.

CF Brăila: Leu – Petean, Spiridon, Olenic, Necoară – Cl. Ionescu, Ochia, Pinto, Spătaru – Dima, Câmpeanu.

Au mai evoluat Mitrea, Roşu, Iordache, Ignat, Cazan.

ACS Viitorul Însurăţei: Baltag – Samoilă, M. Ion, Cheleş, Cotigă – Techiu, Baicu, Gagu, Bratosin, Lupaşcu – Mirescu.

Au mai evoluat V. Gheorghiţă, Baciu, I. Oprea, Ababei.

Leave a Reply