Site Oficial Dacia Unirea Braila

Dacia Unirea Braila

"Legenda Renaste"

Din martie, Primăria începe finanţarea CF Brăila

•potrivit edilului Aurel Simionescu, CF Brăila a depus deja proiectul cu obiectivele propuse • în viitoarea şedinţă CLM se va supune spre aprobare bugetul alocat echipei de fotbal

 

După ce s-a semnat oficial transferul de acţiuni de la fostul majoritar SC “Concivia” la noul acţionar – Asociaţia Sportivă “Avântul Conpet Cireşu, primarul Aurel Simionescu Brăila a anunţat că ar fi primit şi proiectul CF Brăila cu obiectivele propuse. Prin urmare, spune acesta, cel mai probabil luna viitoare municipalitatea îşi va onora promisiunea şi va finanţa echipa din bugetul local. La fel cum a promis de altfel şi şeful Consiliul Judeţean Brăila, Gheorghe Bunea Stancu. Însă nu numai fotbalul brăilean va fi sprijinit din bugetele celor două administraţii, ci şi handbalul sau alte mişcări sportive, după cum garantează edilul-şef. Totul cu condiţia ca între administraţie şi asociaţia sportivă să existe un parteneriat bazat pe un proiect anual şi, la fel de important este şi “ce scrie în parteneriat să se întâmple”, subliniază primarul. “Au fost îndeplinite cele două condiţii pe care noi le-am discutat. Una dintre ele a fost de a muta fotbalul în zona privată majoritară de la club şi a forma o organizaţie neguvernamentală care să poată sprijini mişcarea sportivă. Cea de-a doua, să avem o participarea la fotbal a acţionarului privat mai mare de 50% dintr-un buget estimat pe care dumnealor îl au. Înţeleg că au adus şi proiectul de parteneriat cu obiectivele propuse şi vom intra în viitoarea şedinţă de Consiliul Local cu aprobarea sprijinului financiar. Nu numai pentru fotbal, ci pentru toate entităţile care au depus astfel de proiecte, bineînţeles cu o eşalonare a sumei, aşa cum am vorbit”, a conchis oficialul.

LINK STIRE

Leave a Reply