Dacia Unirea Brăila – victorioasă și acasă!
Dacia Unirea a bifat, sâmbătă, în etapa a doua a Ligii 2, primul succes pe teren propriu în noul campionat, 2-0, în faţa celor de la Unirea Tărlungeni, la capătul unuia dintre cele mai spectaculoase meciuri care s-au disputat pe Stadionul Municipal din Brăila în ultimii ani.
Formaţia brăileană a câştigat cu 2-0 partida cu Unirea Tărlungeni şi are maximum de puncte după primele două etape. O victorie meritată a elevilor lui Alin Pânzaru, ţinând cont de raportul ocaziilor din acest joc, cu menţiunea că situaţiile mari de poartă din primele 30 de minute au aparţinut echipei vizitatoare.
Dacia Unirea putea deschide scorul în minutul 3, când Petean i-a pasat în adâncime lui Roşu, acesta a centrat în faţa porţii, iar Epaminonda Nicu a fost la un pas de autogol, însă tot el a rezolvat situaţia. Oaspeţii au replicat prin Vasile Mihai, care în două rânduri putea înscrie în poarta lui Olaru. în minutul 7, mingea şutată de mijlocaşul oaspeţilor a fost deviată în corner de Ghiocel, iar în minutul 11 Mihai a şutat în bara din stânga a porţii lui Olaru. La rândul lor, gazdele au avut o altă şansă de a deschide scorul prin Ghiocel (16), însă tabela nu s-a modificat nici de această dată.
Roşu, gol şi ratare de la punctul cu var
Cea mai mare ocazie de gol a primei reprize a aparţinut oaspeţilor. În minutul 20, Petean a greşit o pasă simplă, Vasile Mihai a recuperat mingea, a intrat în careu şi a şutat spre poartă, dar Olaru a agăţat-o cu vârful degetelor, aceasta a ajuns la Zaina, care la rândul lui a trimis-o la colţul scurt, mingea a lovit bara, s-a prelins pe linia porţii şi a lovit şi cealaltă bară, apoi a fost degajată în corner de Ghiocel. Finalul primei reprize a aparţinut gazdelor. În minutul 36 Dacia Unirea a obţinut o lovitură liberă la marginea careului advers, mingea şutată de Petean a fost deviată cu mâna în careu de Alin Stoica, iar centralul partidei a arătat punctul cu var. Mingea şutată de Costel Roşu din penalty a lovit bara şi a poposit în plasa porţii apărate de Gudea.
Elevii lui Alin Pânzaru au simţit momentul prielnic de a a-şi mări avantajul şi puteau să se desprindă la 2-0, pentru că Muscă a fost faultat în careul oaspeţilor de Gudea, iar Mihai Amorăriţei a arătat din nou punctul cu var, numai că de data aceasta Roşu a trimis mingea pe lângă poartă.
Penalty obţinut şi în inferioritate numerică
Repriza a doua a fost la discreţia gazdelor cu toate că acestea au evoluat timp de 20 de minute cu un jucător mai puţin, Ivan fiind eliminat în mod eronat de centralul Mihai Amorăriţei. La şase minute de la reluare, Muscă a avut golul în vârful bocancului, însă a şutat slab şi cu toate că Gudea era bătut, Epaminonda Nicu a reuşit, in extremis, să-şi salveze echipa de la primirea celui de-al doilea gol. Stănciulescu (56) a fost blocat de V. Mihai la marginea careului de 6 metri, iar două minute mai târziu Muscă a trimis mingea în bară.
În inferioritate numerică, Dacia Unirea a reuşit să obţină şi cel de-al treilea penalty. Niţă a fost faultat în careul oaspeţilor de Epaminonda Nicu, iar Muscă a transformat penalty-ul şi a stabilit scorul final, 2-0 pentru Dacia Unirea.
Ambele echipe au terminat însă cu un jucător mai puţin meciul, Vasile Mihai, de la Unirea Tărlungeni fiind eliminat, pentru proteste repetate şi injurii la adresa arbitrului în cel de-al treilea minut de prelungire al reprizei secunde.
Dacia Unirea Braila | Unirea Tarlungeni |
|
|
Rezerve | Rezerve |
|
|