Comunicat Dacia Unirea Brăila!
Așa cum ne așteptam, nici până în prezent dreptul nostru la replică privind “dezvăluirile senzaționale” apărute într-un ziar local nu a fost publicat, nici măcar parțial. Drept urmare așa cum arătam și în răspunsul nostru, concluzionăm că a fost o simplă “petardă” aruncată în goana după senzațional și în același timp un atac cu tentă de lașitate asupra clubului, venit bineînțeles de la “amicii” noștri într-un moment foarte delicat al clubului, totul cu o încălcare a deontologiei profesionale gazetărești.
Cu speranța că adevărații suporteri, au înțeles cum stau lucrurile ne oprim aici cu comentariile.
Contractele jucătorilor Bucur Olimpiu și Covaciu Ovidiu au fost reziliate de comun acord la începutul acestei luni iar contractul cu Anghelina Marian a fost reziliat prin acordul părților săptămana trecută. Le mulțumim pentru activitatea în cadrul clubului nostru și le urăm succes pe viitor!
Indiferent cum se va termină actualul campionat vom ieși cu fruntea sus, având conștiința că toată lumea – jucători, antrenori, conducători, suporteri – au făcut totul pentru binele clubului, în condițiile foarte grele știute de toată lumea (interpretate greșit de către unii, funcție de capacitatea de înțelegere sau interese proprii).
Asigurăm adevărații suporteri că ne vom bate până la capăt!
ÎMPREUNĂ SUNTEM DACIA UNIREA BRĂILA!