Site Oficial Dacia Unirea Braila

Dacia Unirea Braila

"Legenda Renaste"

DACIA UNIREA A ÎNCHEIAT PROIECTUL “ÎMPREUNĂ PENTRU VIITORUL FOTBALULUI BRĂILEAN!”

Sursa text si poze – ProBraila

Dacia Unirea Brăila a organizat astăzi o conferință privind încheierea proiectului “Împreună pentru viitorul fotbalului brăilean!”, proiect desfășurat de clubul nostru în cadrul Programului pentru finanțarea nerambursabilă a activităților nonprofit de interes județean – cultură, sport pentru anul 2017, aprobat de Consiliul Județean Brăila.

 Proiectul s-a desfășurat în perioada 15 iulie – 15 noiembrie 2017 și a avut o valoare de aproximativ 250 mii de lei, din care 90% a fost contribuția Consiliului Județean și 10% contribuția clubului. În cadrul proiectului au fost incluse 7 acțiuni, desfășurate atât în municipiu cât și în județ.

În cadrul proiectului s-a desfășurat a doua ediție a Caravanei fotbalului brăilean, desfășurată în școlile din Berteștii de Jos, Spiru Haret, Movila Miresii și Surdila Greci, dar și la Școlile Mihai Viteazul, Sf. Andrei și Radu Tudoran. Au avut loc întâlniri cu copiii de la aceste școli și s-au jucat meciuri demonstrative, la care au participat și jucătorii legitimati ai Daciei Unirea Brăila. În cadrul acestei acțiuni s-au oferit premii constând în echipamente de joc, mingi și materiale promoționale tuturor participanților.

O altă etapă a proiectului a fost ediția a II-a a Cupei Dunărea de Jos, la care pe lângă echipele de juniori ale clubului au participat echipe din județ, dintre care 15 de băieți și două de fete. Echipele de fete au fost de la școlile din comunele Râmnicelu și Tichilești. La Cupa Dunărea de Jos au participați ca invitați doi reprezentanți ai FRF, directorul tehnic Mihai Stoichiță și directorul sportiv Adrian Mutu.

În cadrul acțiunilor desfășurate în proiectul “Impreună pentru viitorul fotbalului brăilean!” au fost implicați aproximativ 1000 de copii, atât din municipiu cât și din județ.

 Scopul acestei acțiuni a fost atins, acela de popularizare a sportului și a jocului de fotbal. Mulțumim pe această cale tuturor celor care ne-au fost alături în desfășurarea acestui proiect: Inspectoratul Școlar Județean, Direcția Județeană pentru Tineret și Sport, DGASPC Brăila, Penitenciarul pentru minori Tichilesti”, a declarat Valentin Avramescu, președintele Consiliului Director al Daciei Unirea Brăila.

 În perioada desfășurării acestui proiect la nivelul echipelor de juniori de la Dacia Unirea Brăila au fost înregistrate aproximativ 30 de noi legitimări.

Reprezentantul CJ Brăila, Alin Ilie, responsabil de urmărirea implemantarii acestui proiect, a precizat că proiectul reprezintă un câștig pentru dezvoltarea fotbalului brăilean, mai ales prin participarea la Cupa Dunării de Jos a două echipe de fete. Totodată, acesta a amintit că prin acest proiect s-a asigurat și bună desfășurare a activităților echipelor de copii și juniori de la Dacia Unirea Brăila, care au primit echipament de joc și mingi, dar și pentru antrenorii Centrului de Copii și juniori care au primit salarii pe perioada implementării proiectului.

Echipă de implementare a proiectului a fost formată din Valentin Avramescu – responsabil de proiect, Octavian Stamate – responsabil tehnic și Gabriel Mărgineanu – responsabil administrativ.

Leave a Reply