Site Oficial Dacia Unirea Braila

Dacia Unirea Braila

"Legenda Renaste"

Sport Club Bacău – CF Brăila 1-1

Sâmbătă dimineață, pe stadionul Letea din Bacău, CF Brăila a obținut o binemeritată remiză, după un joc foarte bun, în care puteau să chiar să câștige. După primirea golului în minutul 20, brăilenii au ieșit hotărâți la atac, și-au creat multe ocazii de a marca, dar din păcate mingea nu a intrat în poartă. În final, Cosmin Necoară, aflat la primul meci în actualul sezon al Ligii a 2-a, a restabilit egalitatea și a adus un punct echipei brăilene, SC Bacău – CF Brăila 1-1 (1-0).

Brăilenii au început bine jocul și Onofraș și-a adus aminte că a jucat în Liga Campionilor, dar voleul său de la marginea careului mare l-a găsit la post pe Petrariu. Apoi Petean și-a încercat norocul cu un șut de la 30 de metri, însă execuția fundașului brăilean a trecut puțin pe lângă vinclu porții echipei din Bacău. În minutul 20, la o acțiune a echipei lui Viorel Tănase pe partea stângă, Hurdubei a profitat de greșeala lui Dima centrând în careu de unde Ungureanu a reluat în plasă, profitând și de plasamentul defectuos al fundaşilor brăileni. Imediat după gol brăilenii au ieșit la atac și în minutul 22, la o centrare de pe stânga Spătaru a reluat cu capul din 8 metri, dar Petrariu a scos de la rădăcina barei în corner. În minutul 27 la o combinație între Ungureanu și Hurdubei l-a lăsat pe acesta din urmă singur cu portarul Mitrea, însă acesta a trimis pe lângă poartă. “A fost momentul cheie al jocului. Dacă ar fi înscris, nu cred că am mai fi revenit”, a spus la finalul jocului antrenorul Alin Pânzaru.

Gazdele mai puteau să înscrie la o fază la care arbitrul nu a văzut un fault evident la Agbleta la mijlocul terenul, mingea a ajuns la Hurdubei, care a rezolvat cu o “scariță”, însă Mitrea a agățat balonul cu vârful degetelor. După cursul jocului și ocaziile create în prima repriză, CF Brăila trebuia să înscrie cel puțin două goluri, dar pe tabelă nu s-a înregistrat decât reușita gazdelor din minutul 20. Până la pauză brăilenii au mai avut câteva situații de a marca prin Spătaru, Petean și Gicu Iordache, dar în ciuda posesiei și jocului foarte bun în ofensivă tabela a rămas la pauză încremenită la scorul de 1-0 pentru SC Bacău.

În repriza a doua gazdele au încercat să își conserve avantajul și au apelat la arma tragerilor de timp, trantindu-se la fiecare contact cu jucătorii brăileni. În finalul meciului, Burcă l-a faultat în apropierea liniei de fund pe Petean și brăilenii au obținut un fel de corner mai scurt. Necoară a executat în forță, direct pe poartă și a trimis mingea în vinclul porții lui Petrariu, care s-a plasat greșit la această lovitură liberă, reușind să aducă egalarea. După jocul prestart la acest meci de elevii lui Alin Pânzaru, rezultatul este unul bun, dar putea fi și mai bun pentru că nu era o surpriză pentru nimeni din cei care au fost la meci dacă Brăila pleca de la Bacău cu toate punctele.

SC Bacău: Petrariu – Luncanu, Adăscăliţei, Burcă, Sascău – Căinari (min. 84 Căinari), Dumitru (min. 67 Țuțu), Taban, Hurdubei (cpt.) – Bg. Ungureanu, Bg. Rusu (min. 62 Vraciu). Antrenor: Viorel Tănase

CF Brăila: Mitrea – M. Dima, L. Ivan, Necoară, Stănciulescu – Spătaru (min. 67 Agbleta), Frunză (cpt.), Petean, G. Iordache (min. 76 G. Niță)- Ndigwe, Onofraş (min. 57 S. Nicoliță). Antrenor: Alin Pânzaru.

Emmanuel Ndigwe a fost singurul jucător de la CF Brăila care a primit cartonaș galben în acest meci.

Rezumat video: