Site Oficial Dacia Unirea Braila

Dacia Unirea Braila

"Legenda Renaste"

Jucătorii CF Brăila au revenit din vacanţă!

LINK STIRE

Miercuri după amiază, de la ora 15.00, 23 de jucători de la CF Brăila au răspuns la convocarea antrenorului Alin Pânzaru pentru demararea pregătirilor de iarnă. Singurul absent a fost Francis, accidentat, dar și plecat în Ghana unde are unele probleme familiale.

Antrenorul brăilenilor i-a scos pe jucătorii săi la o alergare ușoară, urmând ca în această săptămână să continue cu câte un antrenament pe zi, inclusiv duminică, pentru a recupera din timpul pierdut prin întârzierea reluarii antrenamentelor cu mai bine de o săptămână. În aceste zile antrenamentele se vor desfășura la Brăila, pe stadionul Municipal și pe aleile din Parcul Monument, apoi de săptămâna viitoare se va trece la un program de câte două antrenamente pe zi. Începând din 3 februarie, până pe 14 februarie, jucătorii antrenați de Alin Pânzaru își vor muta baza de antrenament pe terenul sintetic de la Siderurgistul din Galați, pentru că se va trece la jocuri.

Vicepreședintele Vasile Popa a precizat că este imperios necesar un teren sintetic de dimensiuni mari, care poate asigura condiții optime de antrenament pe teren mari chiar și în condiții de iarnă, pentru că echipele mari au nevoie de antrenamente în aer liber.

Alin Panzaru a fixat 6 meciuri de pregatireIMG_4583Antrenorul Alin Pânzaru a fixat și un calendar al meciurilor de verificare. Astfel, programul este următorul: pe 4 februarie cu Dunărea Călărași, pe 7 februarie cu Metalosport Galați sau cu o echipă de Liga a 4-a din Buzău, pe 11 februarie cu Oțelul II Galați, pe 14 februarie cu SC Bacău, toate pe sinteticul de la Galați. Pe 18 februarie se va juca meciul revanșă cu Dunărea Călărași, pe terenul echipei de Liga a 3-a, iar pe 21 februarie, probabil la Brăila, dacă starea terenurilor o va permite, cu Delta Tulcea. Dacă se va decala cu o săptămână reluarea campionatului Ligii a 2-a, pe 28 februarie vom face un amical și cu Unirea Slobozia.

În privința noutăților în lot, antrenorul Alin Pânzaru a spus că la începutul săptămânii viitoare este posibil să avem și primele noutăți în lotul echipei, posturile pentru care se poartă tratative sunt pentru axul central, un atacant, un închizător și dacă situația financiară o va permite și un fundaș central.

La primul antrenament au fost prezenți următorii jucători: Leu, Mitrea, Comănescu -portari, Ivan, Necoară, Petean, Stănciulescu, Zaharia, Spiridon, Ghiocel, Frunză, Puşcaşu, Spătaru, Olenic, G. Iordache, Radu, Niţă, Mucuţă, Nicoliţă, Dima, Onofraş, Ndigwe.

În ceea ce-l privește pe Stelică Nicoliță, acesta a rămas la CF Brăila, cei de la Oțelul Galați nu au mai continuat demersurile după ce nu s-au înțeles în privința contractului cu fratele său, mult mai cunoscutul Bănel Nicoliță.

Cei din conducerea clubului au precizat că sunt luate în calcul și plecări, dar asta numai în condițiile în care se vor concretiza aducerea unor jucători noi, pentru că altfel nu poate fi vorba de renunțare la nici un jucător, mai ales că lotul este și așa destul de subțire atât valoric cât și numeric. Aceștia sunt încrezători că lucrurile se vor îndrepta pe făgașul normal și prin implicarea și a autorităților locale se va reuși realizarea obiectivului, acela de a juca în play-off, fără a mai trăi sub spectrul retrogradării la final de sezon.

În urma depunctării celor de la Săgeata Năvodari cu 4 puncte, CF Brăila a trecut pe locul 7 și se speră ca după ultimele 6 meciuri din sezonul regulat echipa să termine pe primele 6 poziții în clasament.