Site Oficial Dacia Unirea Braila

Dacia Unirea Braila

"Legenda Renaste"

Dacia Unirea, victorie concludentă în meciul cu Berceni!

Dacia Unirea Brăila a învins mai ușor decât arată scorul, pe ACS Berceni, în etapa a 6-a din Liga a 2-a la fotbal. Echipa pregătită de Alin Pânzaru a ratat în acest meci cât pentru un tur de campionat, în condițiile în care au reușit să marcheze de patru ori. Brăilenii s-au jucat cu ocaziile, dar oaspeții s-au dovenit neputincioși.

Începutul jocului a fost unul în care ambele echipe s-au tatonat, fără să pună în pericol poarta adversă. În minutul 8 Pușcașu a trimis un șut de la marginea careului, dar mingea a trecut peste poartă.  Prima ocazie care a ridicat puținii spectatori prezenți pe stadion în picioare a fost în minutul 15. Stănciulescu i-a trimis o pasă pe culoar lui Pușcașu, dar centrarea acestuia în fața porții a fost blocată de portarul Iancu.

În minutul 18 Niță pătrunde în careu, în partea dreaptă, dar este faultat de Cătălin Radu, iar centralul a indicat punctul de la 11 metri. Lovitura de pedeapsă a fost executată de Costel Roșu, care a deschis scorul cu un șut în vinclul din dreapta, care l-a lăsat fără replică pe Iancu.

După golul marcat de Dacia jocul s-a schimbat și aproape s-a jucat într-un singur sens, dar brăilenii au tratat prea simplist multe faze, încercând să facă mai mult spectacol, dar fără să trimita mingea în poartă. În minutul 27 Muscă a pătruns în careu pe partea stângă, a centrat în mijlocul careului de unde Pușcașu a reluat cu sete, de la 12 metri, în transversală. Un minut mai târziu Neagu a pasat în adâncime pentru Enciu, care a trimis o centrare lobată pentru Pușcașu, dar acesta a lovit defectuos mingea cu capul și a trimis pe lângă poartă. În minutul 30 Roșu a executat un corner de pe partea dreaptă, mingea a depășit toți jucătorii și a ajuns pe partea cealaltă a terenului la Pușcașu, însă recentrarea acestuia nu e urmărită de nimeni. În minutul 31 Pușcașu a trimis o pasă printre fundașii adverși pentru Roșu, dar micuțul mijlocaș brăilean a fost blocat de portarul Iancu. În minutul 38 același Roșu a primit o pasă în adâncime de la Ghiocel, a pătruns în careu și l-a driblat pe portar, dar centrarea s-a la 6 metri a fost reluată mult peste poartă de Enciu.

În minutul 39 Puşcaşu trimite o minge lungă peste apărarea ilfovenilor, Cosmin Neagu scapă din marcaj, preia, intră în careu, îl driblează în stânga pe portarul Iancu şi înscrie în poarta goală, 2-0 pentru Dacia Unirea Brăila. Brăilenii au continuat să atace și să se joace cu ocaziile, dar și nu nervii antrenorului Alin Pânzaru. În minutul 43 Enciu a trecut în duel unu la unu de Florin Matei și rămâne față în față cu portarul, însă în încercarea de a-l dribla și pe acesta este blocat în ultimul moment. În minutul 45 Muscă reia ddin foarfecă, de la 14 metri de poartă, dar mingea trece pe lângă bară. Prima repriză s-a încheiat cu un șut de la distanță a lui Adăscăliței, reținut de portarul ilfovenilor.

În minutul 47 Niță încercă o pătrundere spre careul oaspeților, dar este faultat la 23 de metri puțin lateral. Roșu execută lovitura liberă. I-a pasat lui Pușcașu pe lângă zid, iar centrarea acestuia în fața porții a fost deviată de Bîrsănel în propria poartă din fața lui Enciu și Brăila s-a distanțat la trei goluri, scor 3-0.

În minutul 52 oaspeții ajung și ei la poarta apărată de Gîrlea, dar centrarea lui Aioanei nu e ajunsă de nici un coechipier. În minutul 51, o combinație Muscă- Neagu este finalizată de ultimul cu un șut de la 22 de metri puțin pe lângă poartă. În minutul 53, la o fază care nu anunța nimic, Mihai Ion centrează de lângă Stănciulescu din dreapta careului, Mihail Badea reia frumos din fața lui Ivan, lobat, cu capul din colţul scurt al careului mic la bara a doua, 3-1.IMG_8046

Golul oaspeților nu a relansat meciul, pentru că tot brăilenii au fost la timonă și mai departe. În minutul 57 Neagu pătrunde pe partea stângă și centrează în careu pentru Muscă, însă atacantul brăilenilor șutează din 6 metri în portarul oaspeților. Mingea a ajuns la Pușcașu, care de la 10 metri a șutat pe lângă poartă.

În minutul 60 brăilenii ratează o nouă ocazie de a marca. Roșu i-a pasat în careu lui Enciu, care a câștigat duelul cu Bîrsănel și apoi a driblat portarul și a centrat la 8 metri pentru Muscă, însă șutul l-a nimerit pe portarul oaspeților. Mingea a ajuns în lateral stânga la Neagu, care a retrimis în careu pentru Pușcașu, iar acesta preia cu dreptul şi trage cu stângul la colţul lung și l-a învins pe Iancu, 4-1.

În minutul 66 la o acțiune pe partea stângă a lui Stănciulescu, acesta i-a trimis o minge în careu pentru Pușcașu, însă șutul acestuia a trecut peste poartă. Aceasta avea să fie ultima fază periculoasă de poartă din acest meci, câștigat de brăileni cu 4-1.

Dacia Unirea Braila ACS Berceni
  • 87 Victor Garlea Goalkeeper
  • 2 Alexandru Nita
  • 16 Costin Ghiocel
  • 06 Laurentiu Ivan
  • 20 Catalin Stanciulescu
  • 21 Razvan Adascalitei
  • 10 Andrei PuscasuGolSubstitution Off
  • 23 Cosmin NeaguGolSubstitution Off
  • 22 Costel Rosu Gol
  • 17 Alexandru Musca Substitution Off
  • 09 Marco Enciu
  • H. Iancu Goalkeeper
  • Ct. Radu,Substitution Off
  • Bîrsănel,
  • Cr. Matei,
  • Val. Lupu,
  • R. Lică,Substitution Off
  • Grumezescu,
  • Sfrijan,
  • G. Apostol,
  • Fl. Matei,
  • M. IonSubstitution Off
Rezerve Rezerve
  • 88 Cristian Mitrea Goalkeeper
  • 05 Victor Olenic
  • 08 Cosmin NecoaraSubstitution On
  • 21 Robert RosoagaSubstitution On
  • 03 Paul Ioan
  • 11 Dragos Mucuta
  • 07 Madalin CaluSubstitution On
  • Ed. Preda Goalkeeper
  • B. Iancu,Substitution On
  • M. Anton,
  • M. Badea Gol Substitution On
  • AioaneiSubstitution On

Leave a Reply