Dacia Unirea începe campionatul cu o victorie mare la Călăraşi
Dacia Unirea începe campionatul cu o victorie mare la Călăraşi!
Dacia Unirea a controlat cap coadă meciul de la Călăraşi, s-a impus cu 2-1 şi a păşit cu dreptul în noua ediţie de campionat. Dar rezultatul nu reflectă nici pe departe realitatea din teren. Pe o căldură destul de greu de suportat formaţia pregătită de Alin Pânzaru a stăpânit mijlocul terenului şi cu un presing avansat nu le-a oferit gazdelor prea multe posibilităţi de a periclita poarta apărată de Olaru. Dunărea Călăraşi a avut prima situaţie de poartă în minutul 3, a obţinut un corner prin Kanda, însă Ibriam a trimis mingea mult peste transversală. Oaspeţii au replicat două minute mai târziu prin Puşcaşu, însă mingea şutată de jucătorul brăilean a fost parată de Cezar Lungu. În minutul 14, Kanda a scăpat spre poarta brăileană talonat de Niţă, iar jucătorul brăilean a reuşit o deposedare perfectă în propriul careu şi a înlăturat pericolul. Din acest moment Dacia Unirea a preluat iniţiativa şi în minutul 19 ar fi putut trece în avantaj numai că Lungu a reuşit să apere mingea şutată de Niţă. Trei minute mai târziu, brăilenii au făcut şah mat apărarea gazdelor: Puşcaşu a centrat pe colţul lung, iar Necoară a şutat de la 4 metri mingea deviată de un apărător al fără ca Muscă să poată interveni. Zece minute mai târziu, la o altă acţiune de atac brăileană, Muscă i-a trimis mingea cu capul lui Dima, acesta a prelungit-o până la Puşcaşu care a şutat puternic, însă Lungu a reuşit in extremis, să evite golul. Cu cinci minute înainte de finalul primei reprize după un corner executat de Necoară, Laurenţiu Ivan nu a reuşit, din 5 metri, să trimită mingea în poarta goală.
Golul lui Puşcaşu a deschis drumul brăilenilor spre primul succes din campionat
Brăilenii au ieşit la fel de motivaţi de la cabine şi, la 30 de scunde de la reluare, cu o pasă de 20 de metri, Petean l-a găsit demarcat la marginea careului pe Puşcaşu, acesta s-a distrat cu Paul Radu, l-a driblat şi pe Panait şi a trimis mingea la colţul lung, iar Dacia Unirea trecea în avantaj. În minutul 53 putea fi 2-0 pentru brăileni numai că şutul lui Niţă a fost blocat de Silviu Ilie. Jocul combinativ, în viteză, al brăilenilor a dat roade în minutul 54 când Necoară a trimis o diagonală până la Muscă, iar golgeterul brăilenilor din sezonul trecut, a pus latul şi a trimis mingea la colţul lung. Era 2-0 pentru Dacia Unirea, iar la acest scor spectatorii din Călăraşi au început să-l admonesteze verbal pe Mihalcea pentru jocul slab al echipei. Ba, mai mult, unii dintre suporterii de la tribuna a doua au plecat de la stadion. A urmat o dublă situaţie de poartă în minutul 57, însă nici Dobra şi nici Necoară nu au reuşit să-şi treacă numele pe lista marcatorilor. Dacia Unirea putea marca al treilea gol în minutul 61 prin Ghiocel, însă mingea reluată spre poartă, cu latul, de fundaşul central a fost reţinută de Lungu.
Mihalcea a făcut câteva modificări, iar Dunărea Călăraşi a lăsat timp de un sfert de oră impresia că poate să spere la o răsturnare de scor. Dobra (min. 62) şi Radu (min. 70) nu au reuşit să trimită, din poziţii bune, mingea pe cadrul porţii, iar un minut mai târziu, la o altă acţiune a gazdelor, Stănciulescu a degajat mingea dintr-o zonă apropiată de linia propriei porţi. Perioada bună de joc a gazdelor s-a concretizat în minutul 76, când Licu a profitat de plasamentul greşit al fundaşilor brăileni şi a trimis mingea în poarta lui Olaru. Finalul partidei a aparţinut tot oaspeţilor, iar elevii lui Pânzaru au mai irosit două mari şanse de a înscrie. In minutul 79 Enciu i-a furat mingea lui Panait, însă a şutat de la marginea careului mare, deşi avea posibilitatea de a mai merge cu mingea la picior, iar Lungu a avut un reflex salvator, cu cinci minute înainte de finalul partidei, după o pasă a lui Necoară, Niţă a şutat la colţul lung însă Lungu a scos mingea de la vinclu, iar partida s-a încheiat cu victoria formaţiei brăilene.
“Am păşit cu dreptul şi pot afirma că, raportat la numărul ocaziilor, victoria putea fi mult mai clară. Mă aşteptam la un rezultat bun pentru că în ultimii patru ani nu am pierdut niciodată în prima etapă a campionatului. Atuul nostru a fost, ca de obicei forţa grupului, noi ne-am păstrat scheletul echipei, la Călăraşi au fost aduşi mulţi jucători, era firesc să nu existe omogenitate. Acum trebuie să continuăm cu o victorie pe teren propriu“, a declarat Alin Pânzaru la finalul partidei.
Dunarea Calarasi | Dacia Unirea Braila |
|
|
Rezerve | Rezerve |
|
|