Dacia Unirea Braila

"Legenda Renaste"

Răzvan Burleanu a discutat cu reprezentanţii administraţiei locale

LINK STIRE

* tema discuţiei: crearea unui centru regional de fotbal pentru copii şi juniori la Brăila * preşedintele FRF a vizitat şi stadioanele brăilene

“Consider că primul pas a fost unul promiţător”, spune Valentin Avramescu * viceprimarul Doiniţa Ciocan a declarat că se aşteaptă foarte curând la o viitoare întâlnire, unde să se discute despre contribuţiile ambelor părţi

La invitaţia noii conduceri a echipei fanion a oraşului Brăila, marţi, la 15.30, preşedintele FRF, Răzvan Burleanu şi şeful său de cabinet Gabriel Bădescu au purtat o dicuţie preliminară cu reprezentanţi ai administraţiei locale şi cu factorii de răspundere din domeniu, pentru înfiinţarea unui centru regional de fotbal pentru copii şi juniori. La întâlnirea de la Primărie, de pe plan local au participat viceprimarul Doiniţa Ciocan, Gheorghe Ştefan din partea CJ Brăila, preşedintele AJF, Laureţiu Vărgatu, Dan Apostol, reprezentantul administratorului bazelor sportive, inspectorul şcolar de specialitate Dan Gheorghiţă, directorul LPS, Sorinel Meca şi nu în ultimul rând, Nicuşor Hagiu, directorul DJST. În perioada următoare, fiecare reprezentant al conducerii locale îşi va face cunoscut punctul de vedere privind modul în care poate susţine iniţiativa celor de la CF Brăila.

“Având în vedere faptul că toţi cei prezenţi şi-au exprimat dorinţa de a contribui la acest proiect, consider că primul pas a fost unul promiţător. Urmează să trecem la calcule, să aprofundăm subiectul ca să vedem cât costă şi cine dă banii. Pentru crearea acestui centru FRF vine cu o parte din bani, un sprijin financiar ar trebui să vină şi de la autorităţile locale, vom analiza punctual toate problemele legate de crearea acestui centru şi vom vedea până la ce nivel vor să se implice fiecare. Am vizitat stadionul Municipal şi baza sportivă Chimia, le-a plăcut tuturor ceea ce vrem noi să facem acolo”, a declarat Valentin Avramescu, preşedintele CF Brăila.

Tot cu acest prilej, Nicuşor Hagiu, directorul DJST, a propus ca în tabăra din staţiunea Lacu Sărat să se înfiinţeze un centru de recuperare sportivă, la care să aibă acces atât pentru copiii de la centrul regional de fotbal, cât şi alţi sportivi din România care ar dori să beneficieze, pentru recuperare, de proprietăţile benefice ale nămolului existent în acest lac.

Ciocan: “Încă nu s-a fixat nicio dată, dar eu spun că va fi într-un termen foarte scurt”

Contactată telefonic de redactorii “Obiectiv – Vocea Brăilei” în legătură cu întâlnirea avută cu reprezentanţii FRF, viceprimarul Doiniţa Ciocan a declarat că se aşteaptă la o nouă discuţie cât de curând. “Am avut o întâlnire cu reprezentanţii Federaţiei Române de Fotbal, respectiv cu preşedintele federaţiei, domnul Răzvan Burleanu şi domnul Gabi Bădescu în legătură cu intenţia acestora de a înfiinţa un centru regional de fotbal pentru copii şi juniori la Brăila. Am discutat în mod special despre infrastructura existentă, am şi vizitat stadionul de la Chimia, stadionul Municipal. De acum încolo urmează să fie definite contribuţiile fiecărei părţi în acest proiect. De exemplu, un punct a fost legat de existenţa infrastructurii şi a fost apreciată poziţia Liceului cu Program Sportiv în apropierea stadionului Municipal pentru că între condiţiile solicitate sunt şi cele referitoare la spaţii de cazare şi cele de învăţământ”, a afirmat Ciocan. Totodată, sursa citată a mai precizat că în perioada imediat următoare atât cei din FRF, cât şi administraţia locală urmează să îşi evalueze posibilitatea de a contribui cu resurse materiale şi financiare către acest proiect.

“La o proximă întâlnire, cu elementele concrete, vom defini şi colaborarea efectivă. Vorbesc din punctul de vedere al autorităţilor locale – Primăria şi Consiliul Judeţean. Încă nu s-a fixat nicio dată, dar eu spun că va fi într-un termen foarte scurt”, a conchis aceasta.

Facebook Comments

Leave a Reply