Dacia Unirea Braila

"Legenda Renaste"

Gabriel Iosofache este suspect de ruptură de menisc şi ligamente colaterale

* mijlocaşul a marcat două goluri în victoria cu 4-0 obţinută de Dacia Unirea, în partida cu Farul * accidentat grav de un adversar în minutul 53, jucătorul ar putea sta mai mult timp pe tuşă * “Ar fi fost un weekend foarte frumos”, spune Iosofache, cu amărăciune în glas

La primul meci din 2016, câştigat de Dacia Unirea cu 4-0 în faţa uneia dintre formaţiile cu pretenţii la promovare, Farul Constanţa, brăileanul Gabriel Iosofache a marcat două goluri, unul mai frumos decât celălalt. În afară de cele două reuşite din prima repriză, mijlocaşul gazdelor a mai avut câteva acţiuni personale la începutul părţii secunde, însă în minutul 53 a fost faultat doarte dur la mijlocul terenului de către fundaşul central al constănţenilor, Doru Bratu. O accidentare destul de gravă, care i-a stricat fotbalistului weekend-ul. Iosofache va face astăzi un RMN la genunchiul drept, el fiind suspect în acest moment de ruptură menisc şi ligamente colaterale.

“Ar fi fost un weekend foarte frumos, Dacia Unirea a păşit cu dreptul în sezonul de primăvară, iar eu am înscris de două ori. Sincer, mă aşteptam la o victorie, nu mi-am făcut planuri de a marca, dar am reuşit şi m-am bucurat, m-au felicitat şi colegii. Am marcat primul gol în Cupa României cu Oţelul Galaţi, acum am reuşit o “dublă”, însă nu m-am putut bucura prea mult deoarece am fost accidentat. Aşa a fost să fie. Îmi pare rău că nu voi putea juca la Piatra Neamţ, însă este posibil să stau mai mult timp în afara terenului, totul depinde de examenul RMN”, a declarat Gabriel Iosofache.

Mijlocaşul brăilean îşi doreşte ca Dacia Unirea să încheie actuala ediţie de campionat cât mai sus în clasament.

“Avem meciuri grele în acest final de retur, însă primul obiectiv, accederea la turneul play off, este aproape realizat, pe urmă ne vom bate, ca şi până acum, pentru că dorim să terminăm campionatul cât mai sus, eu cred că merităm acest lucru”, a mai spus Iosofache.

 ÎNSĂNĂTOȘIRE GRABNICĂ, GABI! 

Facebook Comments

Leave a Reply