Dacia Unirea Braila

"Legenda Renaste"

Dunarea Galati – CF Braila 0-1

Dunărea Galați – CF Brăila 0-1 (0-1)

Miercuri după amiază, pe stadionul Dunărea din Galați, în prezența a ceva mai puțin de 200 de spectatori, dintre care vreo 20 de brăileni, CF Brăila și-a jucat șansa și a reușit să obțină un succes la care mulți nu sperau, mai ales după startul de sezon foarte slab, cu două egaluri pe teren propriu în meciuri cu echipe din zona de play-out și o înfrângere la Rapid București. Lipsiți de aportul a doi dintre titulari, Ignat și Frunză, ambii suspendați, dar neputând să-l folosească nici pe nou venitul Bogdan Spătaru, misiunea echipei lui Alin Pânzaru părea imposibilă, mai ales că echipa din Galați a avut evoluții bune în ultimele cinci meciuri sub comanda lui Costel Enache.

 

Prima acțiune de poartă a meciului a aparținut gazdelor, în minutul 2, când Vraciu a șutat de la marginea careului, iar Comănescu a reținut mingea. În minutul 9, brăilenii au beneficiat de o lovitură liberă de la 22 m lateral dreapta, dar Cosmin Necoară a șutat în zid. În minutul 17, după o minge bâlbâită în careul nostru de Spiridon, Neagu a încercat o foarfecă de la 10-11 m, dar a lovit prost mingea și aceasta a ajuns în brațele lui Comănescu. Două minute mai târziu, la o centrare a lui Roșu, Bogdan Panait a respins cu capul în corner. În minutul 23 brăilenii au avut prima situație clară de a marca, dar Ndigwe s-a trezit cu mingea la picior la 18 m și a șutat din prima mult peste poartă, deși nu era talonat de nici un fundaș advers. În minutul 26, la o lovitură liberă de la 30 de metri de poarta brăileană, mingea a ajuns în careu, de unde Panait, urcat în atac, a trimis-o cu capul puțin pe lângă poartă. În minutul 31, Gicu Iordache a avut o acțiune pe partea stângă, a driblat doi adversari și a pătruns în careu, însă șutul său spre colțul lung a ocolit poarta apărată de Miron.

Golul marcat de Cazan

Golul marcat de Cazan

 

În minutul 35 avea să vină și golul. Neagoe l-a văzut cu o pasă printre doi fundași pe Cazan liber la marginea careului, iar acesta nu l-a iertat pe portarul gazdelor, șutând la colțul lung, 1-0 pentru CF Brăila! În minutul 42, gazdele încearcă un șut de la 15 m prin Neagu, mingea îl lovește pe Spiridon și iese în corner, dar, pentru mai multă siguranță, Comănescu a plonjat și el și a deviat mingea.  Cornerul a rămas însă fără rezultat. În ultimul minut de joc al primei reprize, Laurențiu Petean îl faultează pe Neagu la 30 de metri, scăpat pe centru spre poarta brăileană, și vede al doilea cartonaș galben, fiind eliminat de arbitrul Cătălin Găman. Lovitura liberă a gălățenilor a rămas fără rezultat și apoi arbitrul a fluierat finalul primei părți.

 

Brailenii s-au aparat bine

Brailenii s-au aparat bine

 

La reluare, gazdele au încercat să egaleze, punând stăpânire pe joc, dar elevii lui Alin Pânzaru s-au apărat bine și au menținut rezultatul. În minutul 52 Sorin Cucu a trimis cu capul de la 10 m, dar Comănescu a reținut, iar în minutul 56 s-a refăcut egalitatea, dar nu pe tabela de marcaj, ci pe teren, Ursu văzând și el cartonașul roșu după un fault în calitate de ultim apărătorla Cazan. Meciul s-a echilibrat, dar fazele de poartă au lipsit. În minutul 64 Iordache a șutat de la 20 de metri, dar mingea a trecut pe lângă poartă.  Gazdele au mai avut două încercări de a marca, în minutele 66 și 68, dar lovitura de cap a lui Gohoreanu la o centrare a lui L. Radu a trecut pe lângă, la fel ca și șutul lui Vraciu. Gazdele au dominat, brăilenii s-au apărat bine și, la un contraatac pe partea stângă a lui Dima, în minutul 82, Drăgan îl faultează dur pe atacantul brăilean și vede cartonașul roșu. Stelian Cucu a venit nervos la arbitru și l-a înjurat, primind și el un cartonaș roșu, iar în ultimele minute ale meciului gazdele au jucat în doar 7 jucători de câmp. Chiar și așa au sperat că pot să egaleze, dar centrările înalte în careu au fost respinse de fundașii brăileni și rezultatul final a rămas cel stabilit de Daniel Cazan în minutul 35, 1-0 pentru CF Brăila.

 

Daniel Cazan autorul golului victoriei

Daniel Cazan autorul golului victoriei

 

CF Brăila a evoluat în următoarea formulă: Comănescu – Petean, Spiridon, L . Ivan, Necoară – C. Roşu, Ochia (min. 78 M. Dima), R. Neagoe, G. Iordache – Ndigwe (min. 61 Olenic), D. Cazan (min. 70 Câmpeanu). Antrenor Alin Pânzaru.

Costel Enache a trimis pe teren la Dunărea Galați pe: Bg. Miron – L. Radu, Bg. Panait, I. Ursu, Sorin Cucu (min. 65 Drăgan) – Vraciu (min. 56 Sfrijan), Asanache (min. 46 F. Cenk), St. Cucu, Gohoreanu – Bâtfoi, C. Neagu.

Celelalte rezultate înregistrate în etapa a XXII-a din seria I au fost:

Rapid București – Unirea Slobozia 0-1 (0-0)

Rapid CFR Suceava – FC Clinceni 1-3 (0-2)

ACS Berceni – SC Bacău 4-1 (1-1)

Gloria Buzău – Unirea Târlungeni 2-1 (1-0).

În urma acestor rezultate CF Brăila a urcat pe locul 9 în clasamentul seriei I, cu 19 puncte și golaveraj 22-31, la cinci puncte de locul 6 ocupat de SC Bacău. Această victorie a făcut ca 10 puncte dintre punctele obținute de brăileni să fie câștigate în deplasare.

Clasamentul echipelor aflate după această etapă pe locurile 7-12 este următorul:

1

Gloria Buzău

9

5

1

3

15-8 (7)

16

2

Unirea Târlungeni

9

3

5

1

7-5 (2)

14

3

Rapid CFR Suceava

9

3

4

2

7-7 (0)

13

4

CF Brăila

8

3

2

3

6-7 (-1)

11

5

Farul Constanța

8

2

3

3

6-9 (-3)

9

6

Dunărea Galați

9

1

3

5

6-11 (-5)

6

 

În etapa următoare, sâmbătă 29 martie, de la ora 11.00, CF Brăila va întâlni pe teren propriu pe ACS Berceni.

Facebook Comments

Leave a Reply