Dacia Unirea Braila

"Legenda Renaste"

Adevarul despre situatia fotbalului brailean. Video

LINK STIRE

În ultimele zile au circulat diverse zvonuri privind situația de la CF Brăila, una nu tocmai roz din punct de vedere sportiv. Rezultatele din ultimele trei etape au afundat echipa brăileană din ce în ce mai mult în zona retrogradării. Luni seara conducerea clubului a purtat discuții până seara târziu cu jucătorii și cu antrenorul Alin Pânzaru, iar marți dimineață a avut loc o ședință a Consiliului de Administrație.

Serban Trofin cooptat consilier in staff-ul tehnic

Președintele CF Brăila, inginerul Valentin Avramescu, a declarat pentru ProBrăila:

Aseară, în urma discuțiilor și în urma ședinței CA, s-a stabilit blocarea drepturilor salariale până când echipa va ocupa un loc neretrogradabil, astfel încât, până atunci, nu se mai discută de salarii sau prime de victorie. A fost confirmat în continuare ca antrenor principal Alin Pânzaru. Discuțiile au arătat că nu neapărat e principalul vinovat. Vina aparține tuturor, atât jucătorilor, cât și antrenorului și conducerii echipei. Am considerat că antrenorul Pânzaru trebuie să-și ducă mandatul până la capăt. Ca o măsură de îmbunătățire am hotărât cooptarea în staful tehnic, pe post de consilieri tehnici, a domnilor Șerban Trofin și Ionel Iuga. Conform actelor adiționale semnate la contracte, pe data de 5 mai urmau să primească salariile pe luna martie, ei fiind cu contractele la zi. Jucătorii au recunoscut că vina e a lor, sunt conștienți de treaba asta, și tot ei vor fi cei care vor încerca să o scoată la capăt. Jucătorii au spus că au acuzat un blocaj psihic în urma ratării unei clasări pe primele 6 locuri și prezența în play-off.

Alin Pânzaru reconfirmat

În ceea ce privește sprijinul pe care Primăria Brăila ar fi dispusă să-l acorde echipei de fotbal, Valentin Avramescu a spus că lucrurile rămân cum au fost stabilite, iar înțelegerea cu ONG-ul condus de profesorul Vasile Puiu rămâne valabilă, singura problemă fiind când Primăria va da drumul la prima tranșă de bani. Din cei 500 mii de lei, conform înțelegerii, 10% din sumă va fi investită de Asociația ”Iubitorii Sportului” în alte sporturi, iar restul în echipa de fotbal, dar nu pentru achitarea drepturilor salariale, ci pentru alte investiții la club. S-a ajuns la această formulă de finanțare a fotbalului deoarece AS Avântul Conpet Cireșu, cea care deține pachetul majoritar de acțiuni la CF Brăila, este un ONG care nu are sediul social în municipiul Brăila. Din CA fac parte Valentin Avramescu – președinte, Vasile Popa și Vasile Puiu.

Antrenamentul a decurs normal

Astăzi, de la ora 11.00, echipa s-a antrenat normal și pregătește cu simț de răspundere meciul de sâmbătă cu Gloria Buzău, unul crucial pentru CF Brăila, în care singurul pronostic văzut de toți brăilenii este 1 solist. La antrenament a participat și John Ibeh, fostul jucător al Pandurilor TG. Jiu, în prezent jucător în Grecia la Aris Thessaloniki, care a venit să-l viziteze la Brăila pe prietenul său, Emma Ndigwe.

Florin Cirligea finantatorul CF Braila

Finanțatorul echipei brăilene, Florin Cîrligea, a declarat că a intrat să susțină financiar fotbalul din Brăila din pasiune pentru sport și nu are nici un alt interes decât salvarea echipei de la retrogradare și crearea unei echipe care să facă cinste județului în anii următori.

Redăm mai jos interviul video cu finanțatorul CF Brăila, Florin Cîrligea:

Facebook Comments

Leave a Reply