Dacia Unirea Brăila a terminat la egalitate meciul din etapa a 12-a din Liga a 3-a, seria a II-a, cu CSM Adjud, partidă jucată pe stadionul din comuna Șuțești. După victoria în deplasarea de la Aerostar Bacău, echipa brăileană spera să obțină al doilea succes pe teren propriu din acest sezon, dar nu au reușit decât o remiză care face totuși ca echipa pregătită de Alin Pânzaru să aibă cinci meciuri consecutive fără înfrângere, în care a acumulat 9 puncte, după ce în primele 7 etape au înregistrat numai înfrângeri.

Dacia Unirea Brăila a deschis scorul în minutul 32. Godwin Udoka a trimis o pasă în adâncime, de la centrul terenului, Sebastian Răileanu a preluat și de la 2 metri, lateral stânga, dintr-un unghi aproape imposibil, a trimis un lob peste portarul Lazăr. La pauză a fost 1-0 pentru echipe brăileană.

În partea a doua a meciului oaspeții au alergat după egalare, lucru pe care l-au reușit în minutul 70, când Dascălu a șutat de la marginea careului și a marcat în colțul lung, la vinclu. Până la final ambele echipe au mai avut câteva situații de a marca golul victoriei, dar partida s-a terminat la egalitate, scor 1-1.