Dacia Unirea Braila

"Legenda Renaste"

Tinerii Daciei Unirea au pierdut cu 1-2 partida cu Otelul Galați

Dacia Unirea Brăila a jucat în ieri un nou meci amical. Adversara echipei pregătite de Florentin Petre a fost Oțelul Galați, echipă ce in sezonul trecut a ocupat locul al treilea in Seria I a Ligii a III-a. Gălățenii au câștigat cu 2-1 după ce la pauză brăilenii au condus cu 1-0.

Tinerii jucători pregătiți de Florentin Petre au avut un început bun de meci și au reușit să deschidă scorul prin Valentin Robu. Golul a venit în urma unei faze colective plecate de la centrul terenului. Mingea a circulat pe traseul Mihalcea – Cristea – Băcanu – Valentin Robu, iar acesta din urmă a reușit să trimită mingea în plasă.

În lipsa unor soluții viabile pe banca de rezerve, Florentin Petre a mizat mult pe primul ”11” aliniat la startul partidei, iar pe parcurs a intervenit oboseala, în timp ce gălățenii au schimbat aproape toată echipa in repriza a doua.

După pauză, Oțelul a marcat de două ori și au câștigat acest amical, dar pentru brăileni a fost un test foarte bun.

Florentin Petre a început meciul în formula: George Tudor – Andrei Dobre, Marius Moroianu, Silviu Sloată, Gabriel Ion – Valentin Robu, Daniel Mihalcea, Silviu Robu, Ștefan Savu – Răzvan Băcanu, Rareș Cristea. Au mai jucat: Roberto Chirilă – Nicolae Tudor, Marius Dulă, Alexandru Duțu și Bogdan Graur.

Sâmbătă, 10 august, Dacia Unirea Brăila va juca un alt meci de pregătire cu o echipă de Liga a 3-a – Sporting Liești.

Facebook Comments

Leave a Reply