Dacia Unirea Braila

"Legenda Renaste"

Metalosport Galati – Dacia Unirea Braila 1-0 (0-0)

Dacia Unirea Brăila a jucat sâmbătă dimineață un nou joc de pregătire, de această data adversară fiindu-le FC Metalosport Galați, locul 5 în seria I din Liga a 3-a. Gălățenii și-au continuat seria bună din perioada meciurilor de verificare și au câștigat și meciul cu brăilenii, scor 1-0 (0-0), într-o partidă desfășurată pe terenul Dunărea 2 din Galați. Aceasta e a doua partidă amicală pierdută de brăileni, în care nu au reușit să înscrie, deși și-au creat numeroase ocazii de a marca.

Partida, desfășurată într-un tablou tomnatic, cu o ploaie sâcâitoare, a fost foarte alertă și din cauza suprafeței sintetice care, umedă fiind, a favorizat o circulație foarte rapidă a balonului.

Prima repriză a avut destule momente cu brăilenii la minge, încercând să spargă bariera construită de Viorel Tănase, iar gălățenii au ripostat prin câteva contraatacuri. Prima ocazie i-a aparținut lui Gohoreanu, în minutul 15, care a șutat din interiorul careului peste poarta apărată de Mitrea. În replică, Roșu l-a pus la încercare pe Vlasie, dar portarul gălățenilor a scos de  lângă bară șutul puternic al mijlocașului brăilean în minutul 33. În primele 45 de minute brăilenii au avut cel puțin 7 ocazii de a marca, dar Muscă (de două ori), Iosofache, Onofraș sau Muscă au ratat foarte ușor situațiile de gol avute. Muscă chiar a trimis mingea în poartă, după ce Vlasie a respins în față o lovitură de cap a lui L. Ivan, dar arbitrii au considerat că atacantul brăilean a lovit mingea cu mâna.

După pauză, în minutul 55, Muscă a trimis în bara transversală a porții apărate de Olteanu. Golul victoriei a fost înscris de Aurelian Gohoreanu în minutul 61. Căutat cu o diagonală de peste 40 de metri, acesta a preluat excelent în marginea careului, a înaintat fără probleme în ciuda marcajului și a finalizat cu un lob peste portarul ieșit în întâmpinare.

Golul lui Gohoreanu a adus precipitare în exprimarea brăilenilor, iar Adăscăliței a trimis un lob în minutul 84, dar balonul a trecut pe lângă vinclul porții apărate de Ștefan Leu.  În minutul 89 brăilenii au avut o lovitură liberă de la 19 metri, dar mingea a trecut peste bară și scorul a rămas 1-0 pentru Metalosport Galați. Echipa brăileană a fost mult sub așteptări în repriza a doua, după o primă parte în care au controlat clar jocul, dar n-au reușit să înscrie.

Dacia Unirea Brăila: Mitrea (min. 31 Olaru, min. 61 Leu) – Niță, Ivan (min. 61 Olenic), Ghiocel, Necoară (min. 46 Stănciulescu) – Iosofache (min. 61 M. Iordache), Dima (min. 61 Istrate), Roșu (min. 46 Pușcașu), Frunză (min. 46 G. Iordache) – Onofraș (min. 46 M. Enciu), Muscă (min. 61 S. Nicoliță). Nu au jucat fiind accidentați, Petean și Paul Ioan. Antrenor. Alin Pânzaru.

FC Metalosport: Vlasie (46 Olteanu) – Blănaru (65 Stancu), Cârjă (70 Lungu), Ilie (23 Gâță), Sevastian – Munchiu (52 Voicu), Tudose (46 Adăscăliței) – Zaharia (55 Cană), Istrate (55 Bahnașu), Gohoreanu (68 Iancu) – Constantinescu (46 Mihu). Antrenor: Viorel Tănase.

Următorul joc pentru Dacia Unirea Brăila va avea loc miercuri 17 februarie, la Slobozia, cu CSM Unirea, iar meciurile de pregătire din această iarnă se vor încheia sâmbătă, 20 februarie, pe stadionul Municipal din Brăila, cu Olimpia Rm. Sărat.

Facebook Comments

Leave a Reply