Dacia Unirea Braila

"Legenda Renaste"

In asteparea primei victorii…

Dacia Unirea Brăila a ajuns la al patrulea meci consecutiv în care nu a marcat pe teren propriu, înregistrând totodată și al patrulea eșec acasă. Chindia Târgoviște a câștigat la Brăila cu 1-0, dar portarul Raul Avram a fost jucătorul meciului, după ce a avut mai multe intervenții salutare în prima repriză.

Chiar dacă au avut primul șut spre poartă, prin Bebey în minutul 2, brăilenii au cedat treptat terenul în fața celor de la Chindia care au pus stăpânire pe joc. În minutul 9 Liviu Mihai a executat un corner de pe stânga, Avram a respins în față, iar Lungu a reluat din 8 metri peste poartă. Un minut mai târziu Florea a primit o pasă în adâncime și a trimis mingea pe lângă Avram, dar aceasta a ieșit în aut de poartă, protejată de Hamza.

În minutul 16 Cherchez a șutat de la 22 de metri, ușor lateral stânga, dar Avram a reținut fără probleme. Un minut mai târziu Liviu Mihai a șutat de la circa 25 de metri, iar Avram a respins în corner. După corner, mingea a ajuns la Cherchez, care a șutat de la 17 metri, pe colțul scurt, dar mingea a trecut puțin pe lângă poartă.

Atacurile oaspeților la poarta lui Avram au continuat, dar centrarea lui Martac a fost reluată fără preluare de Cherchez pe lângă poartă.

În minutul 21 olandezul Van den Driest a avut o acțiune pe stânga, a centrat în careu, la bara a doua, maxin a recentrat, dar Bebey din 3 metri nu a reușit să reia pe poartă.

În minutul 25 Liviu Mihai a șutat din 10 metri, dar Avram a respins cu piciorul în lateral și Hamza a trimis în corner din fața lui Florea.

În minutul 28 Cherchez a fost faultat la marginea careului, în lateral stânga de Hamza. Tot Cherchez a executat lovitura liberă, direct pe poartă, dar Avram a reușit să respingă în lateral.

În minutul 40 Avram a avut o nouă intervenție la șutul din interiorul careului, al lui Andrei Șerban, respingând în corner. Liviu Mihai a executat cornerul de pe stânga, direct pe poartă, dar Avram a revenit și a reținut de pe linia porții. Brăilenii au pierdut rapid mingea și Liviu Mihai a încercat să-l învingă pe portarul Brăilei, cu un șut de la 20 de metri, dar căpitanul Daciei Unirea a respins în corner. Avalanșa atacurilor dâmbovițenilor a continuat și un minut mai târziu Liviu Mihai i-a pasat lui Șerban, care a șutat pe colțul scurt, însă din nou Avram a respins în corner. Șerban a executat cornerul la linia careului de 6 metri, dar Avram a ieșit și a reținut.

În minutul 45 Șerban a centrat de pe dreapta la Liviu Mihai, care a reluat spre poartă, dar Avram a respins în corner cu o robinsonadă care i-a adus aplauzele celor circa 250 de spectatori prezenți în tribune. Șerban a executat cornerul, dar lovitura de cap a lui Lungu, cu pământul, a trecut peste poartă și scorul al pauză a fost egal, 0-0.

După pauză avalanșa atacurilor oaspeților s-a estompat. Cei care au avut mai mult inițiativa în primele minute au fost jucătorii lui Florentin Petre, dar fără ocazii la poarta lui Aioani.

În minutul 53 Florea a șutat de la 18 metri, pe colțul scurt, puțin pe lângă poartă. Două minute mai târziu Maxin a avut o cursă pe partea dreaptă, a centrat în careu, dar Bebey a lovit defectuos mingea cu capul și Aioani a reținut fără probleme.

În minutul 62, o acțiune pe partea dreaptă a atacului oaspeților, s-a încheiat cu o centrare la bara a doua a lui Șerban, care l-a găsit liber la 8 metri pe Cristian Cherchez, iar atacantul oaspeților nu l-a iertat pe Avram, șutând puternic sub transversală, 0-1.

În minutul 65 putea fi 0-2, la centrarea lui Florea, la care nu a ajuns Cherchez, iar Manu s-a trezit cu mingea în picior și a deviat-o în corner, fiind foarte aproape de un autogol.

În minutul 76 Ciucureanu a luat o acțiune pe cont propriu, a trecut de 4 adversari, dar ajuns la marginea careului nu a mai avut forță să șuteze puternic și Aioani a reținut. În minutul 86 Bebey a scăpat spre poarta Chindiei, dar a fost blocat la intrarea în careu de Dinu care a trimis mingea în corner.

Oaspeții au tras de timp pe final de meci, dar nici brăilenii nu au avut luciditatea de a ajunge în poziții care să pună în pericol poarta lui Aioani și meciul s-a terminat cu victoria la limită a Chindiei.

Dacia Unirea Brăila: R. Avram  – Gab. Niţă, Merville, B. Hamza (min. 74 A. Pleșa), Manu – Lu Yuefeng, Liv. Gheorghe (min. 56 M. Calu)- Maxin, Vitan, Van Der Driest (min. 72 Ciucureanu) – Bebey. Antrenor: Florentin Petre.

Chindia Târgoviște: Aioani – Martac, C. Dinu, Dudea, D. Dumitraşcu – D. Novac, Andr. Lungu – Andr. Şerban (min. 63 A. Mihaiu), Liv. Mihai, Cherchez (min. 74 Neguț) – D. Florea (min. 80 Rogoveanu). Antrenor: Viorel Moldovan.

Facebook Comments

Leave a Reply