Dacia Unirea Braila

"Legenda Renaste"

Două victorii ne asigură participarea la turneul play-off

Luni după-amiază, fotbaliştii brăileni au efectuat primul antrenament al acestei săptămâni, atât antrenorii, cât şi jucătorii fiind conştienţi de faptul că de următoarele două partide depinde realizarea obiectivului pe care şi l-au propus pentru acest sezon, accederea la turneul play-off.

După exerciţiile din sala de forţă, Pânzaru şi-a scos elevii pe terenul de fotbal. Lotul a fost împărţit în trei echipe. Două dintre ele au efectuat un joc şcoală, ceilalţi jucători având un program special de pregătire fizică. Apoi au participat şi ei la un joc cu temă. La antrenament au participat şi cei doi fotbalişti care au fost accidentaţi, Ghiocel şi Iordache, însă nu a reuşit să încheie şedinţa de pregătire Spiridon, care a acuzat o uşoară entorsă la
picior.

“Trebuie să trecem peste eşecul de sâmbăta trecută şi să ne concentrăm pentru următoarele meciuri. Partidele cu Gloria Buzău, în deplasare, şi cu Farul Constanţa, pe teren propriu, vor fi decisive în configuraţia clasamentului, la finalul returului. Două victorii ne asigură participarea la turneul play-off. Iordache şi Ghiocel sunt refăcuţi, este posibil ca miercuri, 4 martie, lui Salvatore Novello şi lui Andreja Dojcovic să le vină cartea verde, aşa că vom avea mai multe soluţii pentru următoarele jocuri”, a declarat Alin Pânzaru.

Vicoveanu, un fundaş adus în probe la propunerea lui Mario Cavalli

La şedinţa de pregătire a participat şi Mihai Vicoveanu (foto principal, cel din dreapta cu vestă verde), un junior de 17 ani, fundaş central de 1,87 m, născut în Fălticeni, în prezent component al Centrului de copii şi juniori de la Concordia Chiajna.

El a fost adus în probe de italianul Mario Cavalli, pe filiera Gheorghe Greaca. Vicoveanu este un fotbalist de perspectivă aflat în vizorul lotului naţional U17. “Este un jucător talentat, un stângaci, are stilul de joc al lui Fane Sameş, a mai avut oferte, dar amicul meu Mario Cavalli mi-a recomandat să-l aduc la CF Brăila. Acum sper ca Vicoveanu să-l convingă pe Alin Pânzaru că merită să fie transferat la Brăila”, a declarat, Gheorghe Greaca, fostul fotbalist al Petrolului Ploieşti.

“Ce poţi să vezi la un singur antrenament, o să-l urmărim până la finalul acestei săptămâni şi apoi vom lua o decizie în acest sens”, a fost răspunsul lui Pânzaru

Facebook Comments