Dacia Unirea Braila

"Legenda Renaste"

CF Brăila va juca amicale cu Metalosport Galaţi şi cu Gloria Buzău

LINK STIRE

Luni de la ora 10.00, tot lotul formaţiai CF Brăila s-a prezentat la stadionul Municipal pentru primul antrenament al săptămânii, unul cu caracter fizic.

Jucătorii au trecut de mai multe ori pe la cele cinci aparate stabilite de Alin Pânzaru. Cu toate că exerciţiile au fost din ce în ce mai laborioase au fost multe momente în care fotbaliştii au lucrat cu zâmbetul pe buze. Petean, Spătaru, Necoară sau Ivan au fost exemple în tot ceea ce au făcut dimineaţă pentru jucătorii mai tineri. Iar ajutorul lui Pânzaru a fost portarul Fane Leu care, deşi a trecut pe la toate aparatele, i-a ţinut sub control şi pe colegii din preajma sa pe care i-a corectat atunci când aceştia au executat eronat anumite comenzi ale antrenorului principal. Dacă dimineaţă accentul a fost pus pe pregătirea fizică, după-amiază Alin Pânzaru a programat o şedinţă de pregătire tehnico-tactică.

Sâmbătă, în ultima zi a cantonamentului centralizat, CF Brăila va juca un amical de la ora 11.00 pe stadionul Municipal în compania echipei recent promovate în Liga a III-a, Metalosport Galaţi. Săptămâna viitoare CF Brăila va juca de două ori cu Gloria Buzău, miercuri, 6 august pe Municipal, iar pe 9 august elevii lui Pânzaru se vor deplasa la Buzău.

“Acum ne încărcăm bateriile pentru campionatul care va începe luna viitoare. Mai avem de tras o săptămână apoi vom intra în ultimul stagiu de pregătire, cel al jocurilor de verificare. La finalul cantonamentul centralizat vom juca cu Metalosport, săptămâna viitoare va urma o «dublă» amicală cu Gloria Buzău. Sper ca în această săptămână să facem şi implanturile de care avem nevoie ca să putem lucra şi la omogenizarea primului unsprezece”, a declarat Alin Pânzaru.

[epa-album id=”1845″ show_title=”false” display=”excerpt”]

Facebook Comments

Leave a Reply