Dacia Unirea Braila

"Legenda Renaste"

Alin Pânzaru priveşte cu optimism lupta pentru promovare!

SURSA STIRE

* antrenorul consideră că Dacia Unirea are potenţial să se lupte pentru primele două locuri
La câteva zile după încheierea sezonului regulat şi stabilirea meciurilor din turneul play off al Seriei întâi, a Ligii a II-a, antrenorul Alin Pânzaru consideră că Dacia Unirea poate începe cu dreptul partea a doua a campionatului şi că formaţia brăileană are şanse la promovare.
“Nu conta prea mult adversara din primul meci pentru că în play off sunt echipe apropiate ca valoare a loturilor. Dar este foarte bine că jucăm prima dată cu Farul, nu ne-au bătut până acum şi nu ne vor bate niciodată. Dacă obţinem 3 puncte este foarte bine pentru moralul echipei în perspectiva următoarelor meciuri, dar trebuie să fim conştienţi că pentru adversara noastră va fi un meci de totul sau nimic. Dacă pierde la Brăila, Farul nu mai poate prinde primele două locuri. Noi vom juca la victorie”, a fost prima reacţie a lui Alin Pânzaru.
Antrenorul a vorbit cu optimism despre şansele pe care formaţia pe care o pregăteşte le are în lupta pentru promovare. “Am avut ca obiectiv de plecare evitarea retrogradării şi iată că am ajuns pe locul al treilea înaintea turneului play off. Ne-am autodepăşit şi tot ce vom realiza de acum încolo este bonus. Pentru noi această clasare reprezintă un punct motivaţional în plus, entuziasm există, încredere există, cu excepţia lui Iosofache, nu avem probleme de lot, aşa că ne vom lupta de la egal la egal cu fiecare adversară. Sorţii au decis ca ultimul meci să-l avem la Farul, acolo unde în urmă cu puţin timp, în play out, am câştigat şi ne-am menţinut în acest eşalon, acum sper ca după partida cu constănţenii să sărbătorim promovarea în primul eşalon”, a mai spus Pânzaru.

 

Facebook Comments

Leave a Reply